Cugir coat of arms

Cugir.net barlogul online al cugirenilor de pretutindeni bârlogul online al Cugirenilor de pretutindeni

Pagini









Diva Deva

21.07.2011

    În data de 23 iulie, Cugirul va găzdui o amplă manifestare culturală, ce va transforma oraşul de la poalele Drăganei într-un centru cultural regional. Este vorba despre Şcoala de Vară şi Festivalul Internaţional pentru Dialog Intercultural- „Diva Deva”, ce va reuni  profesori universitari din toate colţurile ţării, dar şi de peste hotare.  Evenimentul, aflat la a V-a ediţie, este găzduit pentru prima dată la Cugir, fiind organizat de către Primăria Cugir, Casa de Cultură Cugir şi Cercul “Europa Noastră” Cluj Napoca, în colaborare cu Institutul Italo-Român de Studii, Universitatea Babeş - Bolyai Cluj Napoca, Asociaţia Profesorilor de Istorie din România şi “Clio” - filiala Hunedoara.
     Manifestarea va  aborda „Influenţele austriece în spaţiul cultural transilvănean”, temă pe care se vor axa comunicările ştiinţifice ale cadrelor didactice universitare aşteptate la eveniment. Vor fi prezenţi prof. univ. dr. Pavel Puşcaş (Academia de Muzică “Gheorghe Dima”, Cluj Napoca), lector univ. dr. Adina Chirilă (Facultatea de Litere, Istorie şi Teologie, Universitatea de Vest, Timişoara), lector univ. dr. Franςois Bréda (Facultatea de Ştiinţe şi Litere, Universitatea “Petru Maior”, Târgu Mureş), drd. Raoul Weiss din Paris, precum şi alţi 14 doctori şi doctoranzi în istorie.
    Evenimentul,  care îşi propune să impulsioneze dialogul intercultural, va avea loc sâmbătă, în Sala de Şedinţe a Primăriei Oraşului Cugir, începând cu ora 10. Sunt aşteptaţi să ia parte la manifestare consilieri locali, cadre didactice, elevi,  preoţi, precum şi toţi cei împătimiţi ai istoriei transilvănene.

 

Adaugă comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fiți logat. Nu aveți cont încă? Înregistrați-vă acum.

Ce au zis alții